Suflet frumos,stai si lupta!!!
Sinii, ochii ,buzele sau soldurile atrag!
Dar stiii ce te fac mai sexi si mai speciala?
Mintea, felul in care gindesti si atitudinea!Asadar educa-te ,invata zilnic lucruri noi,imbraca-te frumos si placut , fii tu si nu te ignora.Iubire apare la momentul potrivit.Pana atunci,
iubeste-te atit de mult incit sa te feresti de suferinta!
De atita timp imi merge rau ,ca am senzatia ca-mi merge bine!
Am momente cind vreau sa opresc tot, sa nu mai simt nimic si sa nu mai imi aduc aminte de nimic, sa fiu singura si asa sa ramin, fara cineva prin preajma, imi doresc sa fiu si eu fericita cu adevarat, sa nu mai duc dorul nimanui, sa am o zi de aia perfecta ca-n povesti sau ca-n filme , sa nu ma opresc zimbind. Sa am un zimbet adevarat, sa fiu fericita si cind sunt singura, nu sa ma inec in gindurile si sa incep sa pling de fiecare data cind linistea isi pune aparenta..
Nu mai am rabdare pentru anumite reguli, nu pentru ca am devenit aroganta , ci pur si simplu pentru ca am ajuns intr-un punct al vetii mele in care nu mai vreau sa irosesc timp cu ceea ce-mi displace sau ceea ce-mi face rau. Nu mai am rabdare pentru cinism, critica si cereri exagerate de orice natura. Mi-am pierdut dorinta de a le face pe plac celor care nu ma plac, sa-i iubesc celor care nu ma iubesc si sa-i zimbesc celor care nu vor sa-mi zimbeasca. Nu mai pierd un singur minut cu cei care mint sau manipuleaza. Am decis sa nu mai coexist cu prentisul , ipocrizia , falsfitatea sau cu laudele ieftine. Nu tolerez nici eruditia selectiva , nici aroganta academica. Si nici nu ma adaptez la birfa mondena. Urasc conflictul si comparatiie. Cred intr-o lume a contrariilor si de aceea ii evit pe oamenii cu personalitati rigide si inflexibile. Imi displac de loialitate si tradarile intre prieteni. Nu ma impac cu cei care nu stiu sa faca un copliment sau sa spuna un cuvint de incurajare. Exagerarile ma plictisesc si am greutati in a-i accepta pe cei carora nu ii plac animalele.. Si peste toate acestea , nu am rabdare pentru oricine nu-mi merita rabdarea.
Cind simt ca nu mai pot , privesc in jurul meu vad cite am obtinut pina acum si realizez ca totul depinde de mine!
Multi nu stiu ca in spatele unu-i zimbet se ascund nopti nedormite, lacrimi si clipe in care credeam ca voi ceda.
Astazi sunt puternica desi sufletu-mi este obosit, merg inainte cu fruntea-n sus si sunt sigura ca-n viata asta fiecare este rasplatit dupa propria
purtare..
#CuvinteSiDestine
Fiecare din noi avem aimtiri frumoase,neuitate si posomorite...
Fiecare am trecut prin aimtirile alea care nu le mai puteai suporta, plingeai noptile si ti se parea ca cedezi pe loc dar uite traiesti mai departe ,esti vie!
Bucurate ,traieste fiecare clipa, moment cu desafirsire si nu uita nu fiecare are posibilitatea de a se bucura..Traieste-ti viata cit mai frumos si pretuiesti-o cit mai ai timp..
Oameniii se arunca de pe cladiri cu gidul ca poat zbura...
Dar nu ,nu este asa...
Astazi am invatat un lucru fiecare din noi se greseste in viata,fiecare a suferit dar este cu zimbetul pe buze si merge inainte fara ca sa se mai priveasca in urma...
Mama mi-a zis sa ma feresc de oamenii care im-i fac rau..De ce?
Pentru ca tot ei sufera..
Pustietatea aceasta ne distruge pe dinauntru...
Este usor sa pleci, mai ales atunci cind nu iubesti.Daca iti pasa de omul pe care l-ai lasat in urma probabil vei avea pareri de rau ,
remuscari si dupii insa vor dura putin. Tu fata de cel sau acea care te iubeste ,privesti catre viitor nu vrei sa mai bati pasul pe loc.
Pleci cit poti de repede si nu privesti in urma astfel risti sa te induiosezi si sa te intori la omul potrivit..
#CuvintesiDestine
Am o veste pentru cei care vorbesc mult si prost: cuvintele ranesc..
Daca nu stii prin ce trece pmul pe care ai de
gind sa-l judeci, daca nu-l cunoasti prea bine , atunci gindeste-te de doua ori inainte de a spune ceea ce vrei sa spui.
Pune-te in locul altora inainte de a
judeca..
#CuvinteșiDestine
Stii cind am devenit puternica?
Atunci cind sufletul mi-a fost calcat in picioare, cind am pierdut nopti nedormite , cind am plins atit de mult incit
sufletul parca se uscase! Atunci ranile sau deschis iar eu am invatat sa rezist dureri! Mi-am sters lacrimile si am facut curat in viata mea! Mam ridicat si mi-am asumat toate
greselile! Atunci am deveit o fata puternnica , fara sa-mi dau seama.
Putini stiu ca-n spatele unui zimbet se ascund multe lacrimi si dezamagiri. Putini stiu ca tu chiar ai putea iubi la
maxim..
daca acel cineva ar aprecia iubirea si puterea ta de a invinge tot
Cât de independent nu ai fi, cât de mult curaj nu ai avea și cât de mărețe planuri nu ți-ai face, în viață mereu dai peste oameni. Oameni diferiți. Grăbiți, zgomotoși sau dimpotrivă, liniștiți ca o seară de iulie. Oameni, în preajma cărora te simți acasă. Știi că nu trebuie să-ți pui măști, nu ești nevoit să pretinzi a fi altcineva și ești exact așa, cum ți-ai dorit să fii mereu. Se întămplă, nu des, dar totuși se întâmplă, să dai și peste unii, de care te leagă ceva inexplicabil. Îi simți chiar și atunci când sunt departe, la sute, mii de kilometri depărtare. Și poți să nu vorbești cu ei în fiecare zi, pentru că știi – ei sunt mereu acolo, undeva peste mări și oceane, dar totuși, lângă tine. Sunt oameni, care-ți dau puteri și te inspiră fără să facă ceva anumit. Prezența lor îți aduce liniște și te face să sorbești cu nesăț fiecare clipă, fiecare moment. Și printre toți ei, te izbești și de alții, care-s doar la chip oameni, pentru că-n suflet sunt pustii de tot. Ei obișnuiesc să te izbească la pământ. Atât de puternic, încât să nu uiți, că nu-i totul flori și fluturași în viață, că mai ai și lecții de învățat, și greble de călcat. Acești oameni, anume ei și nu alții, îți vor oferi cele mai dure experiențe, dar totodată – necesare. Și cum nimeni nu știe peste ce surpriză va da în următorul om pe care-l va cunoaște – trebuie să apreciezi fiecare sfat primit și zâmbet dăruit. Pentru că nimic din astea nu ți se va mai întoarce. Nimic. Niciodată.
Între veșnica goană după aprobarea celor din jur și refugiile în lumea interioară – noi jucăm roluri de comedianți, de actori prefăcuți. Pentru că…ne e frică de noi. Cineva mă întrebase: Cum le reușești tu pe toate? Și cum de-i poți suporta pe toți? Și adesea, nu găsesc nici măcar eu răspunsul. Între timp, am înțeles, că poți fi puternic și zâmbi, chiar și după multe lovituri și călcat pe propriile greșeli. Și-am mai înțeles, că oamenii nu se împart în categorii, nu se supun nici unui algoritm și explicații logice. Pur și simplu, existăm. Cineva savurând viața așa cum e ea: cu furtuni, tornade, seri liniștite de vară și lacrimi sărate de tristețe. Noi trăim, atât timp cât simțim. Și atunci când revenim, când toate ploile trec – începem iar să zâmbim. Să credem doar în noi și-n prezent. Ne aventurăm din nou în năzbâtii și construim planuri. Facem greșeli, părăsim oameni și-i găsim pe alții, ne înnecăm nopțile-n insomnii și supraviețuim pe cafea, dar totuși – trăim. Oamenii sunt absolut fenomenali. Exact așa cum sunt: cu istorii aruncate prin sertarele din trecut, priviri triste și surâse schițate în colțul gurii. Suntem toți o culegere, un amalgam de poeme, istorii și legende îngropate-n adâncul sufletului nostru terfelit, dar care mai păstrează speranțe și vise.
O stea,doua stele-un cer imens de vise
Paler spune odată că: „…e bine ca omul să păstreze ceva în taină, doar pentru sine…ca și norul, te uiți și nu vezi totul.” Și cât de banal, cât de absurd și bine știut de toți nu ar fi – liniștea salvează. Te alină atunci când simți că mai ai puțin și cazi. Când tot de ce ești în stare, e să privești amorțită cerul presurat cu stele-n luna lui august. Și să stai așa. Mult. Să nu vezi pe nimeni. Să nu auzi nimic. Să cauți, să încerci să regăsești acel echilibru demult pierdut. Oamenii se lecuiesc cu alți oameni. Se uită reciproc. Își ascund chipurile undeva acolo, departe-n camerele sufletului și-ncearcă să meargă mai departe. Mereu înainte și mereu cu capul ridicat țanțoș sus. Că doar așa trebuie. Așa ne dictează societatea. Așa ne zic toți: ”totul va fi bine, vei vedea!”. O fi el bine cândva, dar nu acum și nu într-un astfel de haos. ”Să ții minte doar un singur lucru – nu face niciodată lucrurile de mântuială. Nu face nimic, dacă nu simți că-ți place, că vrei să-ți dedici sufletul, că ești împlită cu tine însuți. Nu.”, a spus cândva, un om cu suflet de copil.
Acea dimineata
- Acea dimineata in care te trezeai cu gindul doar la el..
- Acea dimineata in care nu aveai sufletul pustiu
- Acea dimineata in care aveai momente de nesavirsire
- Acea dimineata in care nu mai rezistai un minut fara el
- Acea dimineata in care soarele te alina cum dorea
- Acea dimineata in care erai vindecat de cuvintele lui
- Acea dimineata in care simteai iubirea
- Acea dimineata era totul pentru tine
- Acea dimineata era ultima amintire in care-ci bagase sufetul..
… în care te-ai trezit și ai decis că o iei de la început.
… anume atunci cînd ai realizat că copilăria te-a marcat pentru toată viața.
… pe cînd eram copii am simțit mai multe decît simțim în restul vieții.
… cînd l-ai ajutat pe soțul tau să creadă în el înainte de o prezentare importantă.
… pregătind micul dejun ai înțeles că fără familia ta nu ești nimic.
… părinții tăi te priveau și ai realizat că au îmbătrinit
… chiar dacă vroiai să pleci din țară ai decis să mai acorzi o șansă.
… privind în lista telefonică ai înțeles că prietenii tăi majoritatea au numere de peste hotare.
… scriind lista de sarcini pentru o zi ai înțeles că demult nu ai mai făcut lucruri noi.
… deschizînd fereastră să intre aer curat ai decis să îți urmezi pasiunile tale.
… când tu pentru tine ai devenit mai important, decât gura lumii.
… în care ai rămas doar cu un prieten adevărat alături, fiindcă la greu ceilalți te-au ignorat.
… pentru care ai mulțumit părinților căești pe acest pămînt.
Iubiți-vă părinți și pe oamenii cu adevărat importanți din viața voastră.
Suntem oameni alt fel nu putem fi..
Un om cu amintiri,dezamagiri,secretesi multe altele..
Ştii ceva?! Sunt un om minunat. Nu contează cât am suferit. Şi nu contează câte voi mai fi nevoită să trăiesc, am să continui să fiu eu însămi. Voi rămâne un om minunat.
Mi-am dat seama că sunt un om minunat. Dar pentru asta a fost nevoie să fiu rănită de oamenii care am crezut că nu vor face altceva decât să mă iubească. A fost nevoie să mă subestimez şi să îmi ascund sufletul crezând că toate loviturile primite de la cei din jurul meu m-au făcut să nu mai fiu un om la fel de frumos. Am crezut că rănile din suflet te fac să renunţi la a mai iubi oamenii, am crezut că te obligă să fii rece, dar nu a fost aşa. Am învăţat doar să îmi menajez sufletul mai mult. Am învăţat să am grijă cu oamenii la care ţin atât cât ei să mă poată răni. Şi am răni în suflet. Am fost dezamăgită de cei la care nici nu mă aşteptam. Probabil pentru că ei au ştiut unde să îmi lovească sufletul. Dar…
Ştii ceva?! Sunt un om minunat. Nu contează cât am suferit. Şi nu contează câte voi mai fi nevoită să trăiesc, am să continui să fiu eu însămi. Voi rămâne un om minunat. Am să continui să cred în mine însămi, dar şi în oamenii care îmi vor demonstra că pot avea încredere în ei. Dar va fi mai greu acum. Nu poţi câştiga cu uşurinţă încrederea unui om care a fost rănit. Nu poţi ajunge cu uşurinţă la sufletul cuiva care a clădit ziduri înalte în jurul inimii sale doar pentru a nu mai fi rănit. Trebuie să fii foarte hotărât să iubeşti şi să rămâi pentru… totdeauna, nu doar să te afli în trecere.
Atunci când îţi dai seama că eşti un om minunat, începi să cauţi la cei din jur ceea ce meriţi, nu ceea ce sunt ei dispuşi să îţi ofere. Nu te mai mulţumeşti cu jumătăţi de măsură, vrei totul, aşa cum ar trebui să primeşti.
Câte lucruri ar fi trebuit spuse, dar am preferat să le ţinem în noi înşine şi câte lucruri ar fi trebuit să fie nespuse, dar am preferat să le spunem. Avem ce avem şi trebuie să ne ducem această povară, dar mai bine ar fi să ne împăcăm cu unele fapte şi să mergem înainte cu desaga goală, căci toate bune abia urmează să se întâmple. Acţiunile noastre ar trebui dictate de creier, dar sunt momente când şi el e confuz. În acele momente trebuie să înveţi să-ţi asculţi adevăratul prieten, să înveţi să-ţi asculţi inima. Ea este cea mai sinceră prietenă.
Ea este, singura, care dictează adevărul, unul, care nu este pe placul nostru uneori. Dar, şi organismul este alergic la unele preparate medicale, însa, nu înseamnă că noi nu avem nevoie de ele. Noi avem nevoie de acel adevăr ca de aer, uneori, dacă sincer. Poate într-un mod de genul vom deveni mai curajoşi, mai sinceri, mai umani.
Urmează o secvenţă necenzurată, dar noi înghiţim multe chestii urâte spuse de alţii, prostii de astfel, nu specific, dar cel mai greu este să plecăm capul jos şi să suferim adevărul.
P.S. — Trebuie să învăţăm să fim sinceri în primul rând cu noi, da inimă?!
Acel moment când ești absorbit de mare și algele verzi și gălăgia de fapt e doar acolo undeva în interiorul sufletului tău. Senzațiile când buzele lui se transformă în amintiri, pierdute fiind cu timpul, file din acel album de poze alb negru. Privind acel apus de soare ascuns de nori rămâi doar tu, acea cafea cu gust iute-amar de piper bulgăresc, pișcotul cumpărat de la brutăria din preajma acelei librării de amintiri, acele de mare plutind printre alge și scrumul de la ultima țigară.
P.S. Învață să înoți printre gânduri și amintiri de altfel te vor absorbi ca o gaură neagră...
Видео / Музыка
Блог
